20 august, 2008

Sarata Monteoru-O alternativa pentru verile calduroase

Sarata Monteoru-situata la 20 km de Buzau la o altitudine de 86m, statiunea se bucura de un amplasament excelent intre dealuri impadurite si terase pe care este cultivata vita-de-vie. Recunoscuta ca statiune balneoclimaterica, bogata in izvoare cu apa sarata, turistii vin in acest loc pentru tratament dar mai ales pentru vacante reconfortante in care toropeala verii este combatuta cu succes de strandurile amenajate in statiune.

Istoria acestui stabiliment este destul de veche, statiunea fiind intemeiata de catre Grigore Monteoru oficial la data de 1 iulie 1895. Localitatea Monteoru este mentionata pentru prima data in hrisoavele domnitorului Vlad Calugarul in jurul anului de 1485. Grigore C Monteoru a intreprins o serie de studii asupra capacitatii de tratament a izvoarelor cu apa sarata din aceasta zona. Acesta, apeland la serviciile unui arhitect german, a construit la 1895 primul bazin de tratament cu bai reci din lume cu o suprafata de 2500 metri patrati. Deasemenea s-a construit un hotel, un cazino si un parc englezesc iluminat electric. Din pacate din vechea arhitectura a localitatii a fost pastrata doar vila Monteoru devenita tabara scolara.

Atractiile turistice in zona Monteoru pot fi putine la prima vedere dar statiunea este amplasata excelent pentru a avea acces la obiective turistice aflate la o distanta oarecum mica. Atu-ul statiunii in acest caz il reprezinta oferta de cazare foarte diversificata fata de alte zone apropiate si activitatile recreative pe care le poate referi. Aici se pot inchiria ATV-uri, se poate juca tenis si fotbal pe terenurile special amenajate, iar pentru cei mai sedentari se poate merge la un restaurant sau club.

Mina de petrol de la Sarata Monteoru este unica in Europa si a doua in lume. Este situata la o distanta de aproximativ 2 km de centrul statiunii si este singura in exploatare din lume.

La vest de sat, pe malul Saratii, au fost descoperite asezari si necropole datand din neolitic. Aici pe Dealul Cetatuia, au fost descoperite urmele unei culturi carpatice denumite sugestiv Cultura Monteoru.

Tabara Monteoru este situata vechea vila a familie Grigore C Monteoru, intr-un parc dendrologic de o rara frumusete fantani arteziene, foisor si arbori importanti din punct de vedere stiintific. Tot aici se afla si capela familiei Monteoru unde este inmormantat intemeietorul statiunii. Tabara are o capacitate de 170 de locuri din care 100 functioneaza permanent. Cazarea se poate face in vila "Monteoru", vila "Bradu" sau in casute.

Drumetiile in aceasta zona reprezinta o activitate recreativa excelenta datorita facilitatii traseelor. Se pot face drumetii pe Dealul Cetatuia si dealul Scorusului, traseu de aproximativ 2 km. O alta drumetie recomandata daca ajungeti pe meleagurile acestea o reprezinta drumetia la Pietroasele unde se viziteaza Castrul Roman si Closca cu pui de aur (aproximativ 7 km din Sarata-Monteoru).

Un traseu turistic pe care il recomand pentru frumusetea extraordinara il reprezinta cel de la Sarata-Monteoru la Vulcanii Noroiosi un traseu de aproximativ 6o km. Se trece prin tabara de sculptura de la Magura o zona de relaxare foarte populara printre buzoieni si se ajunge la manastirea Ciolanu. Manastirea este o oaza de liniste unde dialogul cu Dumnezeu se realizeaza mai usor si sufletul se incarca cu bunatate. Cadrul in care este asezata este unul de vis, iar manastirea se incadreaza perfect in peisaj. De la manastire plecati cu bateriile incarcate catre Berca pe un drum cu serpentine si pante abrupte. La 12 km de Berca se afla vulcanii noroiosi o rezervatie mixta foarte interesanta. Vulcanii in miniatura formeaza un peisaj ciudat care atrage turisti din toate colturile oferind un spectacol natural rar intalnit in lume.

Sa lasam deci in aceste zile toride aglomeratia de pe litoral si sa ne "imbaiem", tot in apa sarata, in strandurile din Sarata-Monteoru.




01 august, 2008

Lepsa-Perla Statiunilor vrancene

Lepsa, asezata in inima muntilor Vrancei, reprezinta statiunea de referinta a judetului Vrancea. Situata la granita dintre Tara Vrancei si Tinutul Secuiesc statiunea este strabatuta de raul Lepsa si ofera turistului "o gura de rai" desprinsa parca din balada Miorita. La aproximativ un km de statiune raul Lepsa se varsa in Putna formand o cascada de aproape optzeci de metri lungime. Statiunea a cunoscut o dezvoltare exploziva din punct de vedere turistic in ultimii ani.


In drumul dinspre Focsani spre Lepsa va puteti opri la Cascada Putnei o rezervatie naturala in miniatura. Si pe un mal si pe celalalt ve-ti intalni oameni ce se bucura de natura in campingul de langa cascada dar si foarte multi turisti ce se bucura de o iesire in natura la sfarsit de weekend.


Zona in care este asezata statiunea este superba si imbie turistul sa revina an de an pentru distractie sau odihna. Peisajul este mirific si reprezinta punctul forte al localitatii Lepsa, ilustrand perfect zona muntilor Vrancei.


In apropiere se poate vizita rezervatia naturala Lepsa-Zboina, o rezervatie situata la o altitudine de 600-1370 m aflata pe malul stang al raului Lepsa. Rezervatia este un loc superb in care salbaticia te cucereste de la primul pas si doar scarile facute de mana omului (prezente din loc in loc) ce te ajuta in ascensiunea catre culmile impadurite tradeaza o prezenta umana in zona. Odata ajuns in varf poti admira intregul peisaj.


In centrul statiunii Lepsa se afla Manastirea Lepsa, manastire de maici, construita in anul 1789. O oaza de liniste si o poarta spre Cer. Simplitatea asezamantului, frumusetea locatiei si linistea ce ti se imprima in suflet trecand portile acestei manastiri sunt lucruri unice e merita traite cel putin o data in viata. Curtea ingrijita cu multa dragoste si pricepere de catre maicute, cerdacul impodobit cu flori si imprejurimile pitoresti te aduc mai aproape de Dumnezeu si te vor face cu siguranta sa revii pe aceste meleaguri.


Un alt loc de vizitat este Pastravaria Lepsa infiintata in anul 1955. Aici puteti afla tainele cresterii pastravului. Dupa ce aflati cum creste pastravul bucurati-va de o friptura de pastrav fiindca puteti cumpara. Tot in cadrul pastravariei se afla si un restaurnt in care se serveste mancare din pastrav.


La o distanta de 14 km se afla tabara scolara Galaciuc situata intr-un cadru natural deosebit la o altitudine de 700 m. De aici se pot observa cinci din cele sapte sate intemeiate de catre feciorii Vrancioaiei.


Oferta de cazare in Lepsa este foarte variata si la preturi rezonabile in zona existand foarte multe pensiuni ce se ridica la standartele oricarui turist. Daca va doriti un sfarsit de weekend linistit in care sa va bucurati de natura sau o vacanta ceva mai lunga Lepsa poate reprezenta un loc ideal. Se pot face drumetii montane, plimbari cu ATV-ul, camping sau alpinism, iar cei ce nu sunt dependenti de adrenalina se pot bucura de plimbari linistite intr-un cadru natural pitoresc.


Se poate ajunge in Lepsa plecand din Focsani catre Odobesti pe drumul national DN 2D . Din Odobesti mergeti spre Vidra, apoi spre Tulnici, tabara Galaciuc si dupa 14 km a-ti ajuns in Lepsa. Distanta este de aproximativ 80 km din Focsani, iar starea drumului este excelenta. Se poate ajunge si din judetul Covasna prin localitatea Ojdula insa nu va recomand drumul care este un drum forestier (daca va plac senzatiile tari incercati-l).


Distractie placuta si drum bun!!!